Concilierea vietii de familie cu cariera este in acceptiune europeana un ansamblu de masuri politice, destinate gasirii de solutii pentru mai buna functionare a unei societati.Cu alte cuvinte, un stat care constata ca are nevoie de mana si mintea de lucru a femeilor si barbatilor sai, dar si de cresterea natalitatii, cauta metode prin care acestia sa poata combina aceste doua domenii esentiale:familia si cariera.
In Romania principiul este vanturat pe ici ,pe colo, dar avand o conotatie(mai curand o destinatie) feminina: cu alte cuvinte, voi, femeile, trebuie sa va doriti sa imbinati cariera cu familia.Femeile sunt incurajate, pe de o parte, sa faca o cariera, sa se realizeze ca fiinte umane, sa devina specilisti, si, pe de alta parte, sa se marite si sa faca copii.
Pe scurt, voi, femeile, aveti doua posibilitati :sau conciliati familia cu cariera sau renuntati la cariera.Familia este destinul vostru implacabil!
Orice femeie vrea o familie:asa suntem noi lasate de Dumnezeu si educate de mii de ani:sa iubim, sa ne maritam, sa facem copii, sa-i crestem si educam, sa avem grija de ei, de sot, de parintii batrani, de casa.Dar se uita faptul ca o familie este formata dintr-un barbat si o femeie, ca un copil apare tot din aceasta combinatie, ca familia ar trebui sa functioneze in parteneriat.Aceasta suma de strategii trebuie sa se adreseze femeilor si barbatilor familisti si cu cariere, deopotriva.
Daca nu gandim asa, concilierea vietii de familie cu cariera ramane o sarcina in plus tot pe spatele femeii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu