duminică, 21 septembrie 2008

Femei din Romania,votati femei la 30 noiembrie!

Suntem nemultumite,noi, femeile, de prezenta noastra in diferite structuri,mai ales in cele de decizie.Ne plangem ca barbatii au acaparat posturile de "sefi",ca noua ne ramane munca grea si implicarea,ca suntem discriminate etc.Este momentul acum sa incetam sa ne autodiscriminam,cel putin in plan electoral.Un raspuns pe care l-am primit de la ANES ca urmare a unei interpelari,ne pune in garda in ceea ce priveste sansele femeilor in procesul electoral:in regiunea de est a tarii femeile participa la vot in proportie de 90%,dar se implica in luarea deciziilor in proportie de 19%.In Centrul tarii participarea la vot este substantiala,dar implicarea in problemele comunitatii este redusa. Oltencele sunt chiar mai prezente la vot(aproape 100%),dar lasa aproape in aceeasi masura rezolvarea treburilor comunitatii pe seama barbatilor.Nici macar in mai emancipata zona de vest lucrurile nu stau altfel.
Concluzia? Suntem cetateni constiinciosi,votam,dar credem ca rolul nostru social se sfarseste aici.De ce? Pentru ca multe femei se declara dezamagite de politica, locala sau nationala.
Votul din noiembrie poate schimba lucrurile.Toate partidele au nominalizat candidaturi feminine, poate mai multe decat la alte alegeri.Stim bine ca nu toate colegiile vor fi castigatoare,mai ales pentru femei, dar exista sanse mai multe pentru acestea de a se implica, de a vorbi despre proiecte, de a veni cu solutii noi.Nu exista mecanisme de discriminare pozitiva in cazul votului uninominal(cum sunt cota,metoda zipper,locuri eligibile rezervate, acestea functionand in cazul listelor).Dar exista sansa iesirii la rampa a mai multor femei.Si exista, asa cum am vazut, un electorat feminin activ,care vine la vot in masa.Sa convingem deci, acest electorat, sa voteze femei!Politica are nevoie de mai multa implicare feminina,de mai multe decizii in care reprezentantele celor 51 de procente din populatia Romaniei sa devina active in mod concret.
Deocamdata,propunerea mea de alternanta pe listele pentru alegeri locale a femeilor cu barbatii, nu a fost aprobata de parlament.Voi insista in acest demers,care face ca in Franta, tara cu vot uninominal pentru legislativ, sa aiba 40% consilieri locali femei, care se pot afirma si deveni vizibile pentru a candida cu sanse mari pentru parlament.
Ramane, deci, chemarea de catre candidatele femei la vot a electoratului feminin.Sa nu ne lasam pacalite de tendinta pronuntata de a prezenta femeile implicate deja in politica drept niste esecuri.Sunt cazuri izolate.Despre munca celorlalte nu se spune nimic.Trebuie sa fim solidare!