Recentele declaratii ale comisarului pe justitie si adjunct al dlui Barosso, luxembourgheza Viviane Reding in legatura cu absenta oricaror « fapte » clare din partea guvernului Ponta intreprinse intru rezolvarea celor « 11 porunci » europene sunt de o maxima gravitate si pun serioase intrebari in legatura cu echidistanta Europei fata de statele membre ale acesteia.Invocand email-uri si alte mesaje pe care le-ar fi primit de la nu stim cine in legatura cu situatia grava in care s-ar afla democratia in Romania, doamna Reding demonstreaza ca prezenta sa la cârma justitiei europene este cel putin bizara pentru că un jurist, mai ales unul aflat intr-o asemenea pozitie de responsabilitate maxima, nu isi poate permite să facă afirmatii « pe surse ».
Intelegem insa de ce se intampla asta citind Cv-ul doamnei comisar pe justitie,un document din care rezulta ca doamna este de profesie jurnalist, profesie perfect onorabila,dar care poate explica folosirea de argumente total nejuridice intr-un speech prin excelenta juridico-politic.
Mă asteptam ca dna comisar pe justitie sa isi dea seama inca de la inceputul creării celebrei liste a celor 11 porunci că, din punct de vedere juridic nu poti impune unui parlament national să aibă o anume activitate legislativă, să numeasca un anume tip de avocat al poporului, sau ca nu poti interzice unui presedinte interimar, care poate face tot ce nu ii este interzis in mod expres, să gratieze.In plus, nici un jurist de meserie nu poate sa faca procese de intentie, cum se fac autoritatilor romane in legatura cu « publicarea selectiva in Monitorul Oficial » fără ca sa se faca pe deplin dovada existentei culpabile a unei asemenea activitati, dupa cum orice jurist stie ca un prim ministru are dreptul de a-si forma cabinetul si responsabilitatea numirilor ii apartine si poate fi sanctionata legal sau electoral in plan intern.
In concluzie, lista celor 11 porunci este una pe care Comisia a facut-o fara sa se consulte cu un jurist adevarat, este extrem de clar.Cu atat mai de apreciat este gestul juristului Ponta, primul ministru al Romaniei, care,in ciuda tuturor acestor aspecte si a altora de natura juridica pe care sunt convinsă că le-a depistat, a răspuns acestor cerinte.Si s-a conformat faptic celor mai multe dintre acestea in interesul Romaniei,fara sa mai analizeze, din punct de vedere juridic absurditatea unora dintre aceste porunci.
Iar faptul ca doamna comisar pe justitia europeana afirma in continuare ca nimic nu s-a petrecut in Romania, desi referendumul de duminica se va desfasura conform deciziilor Curtii Constitutionale,desi sefii parchetelor sunt eternii Kovesi si Morar,desi ordonantele de urgenta criticate nu sunt operabile, desi nici un condamnat nu a fost gratiat de Crin Antonescu,toate acestea demonstreaza un partizanat nepermis al doamnei comisar pe justitie, fapt extrem de grav.Sau necunoasterea domeniului pe care il conduce, ceea ce este la fel de grav.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu