joi, 5 mai 2011

Napoleon, imparatul..

Acum 190 de ani murea Napoleon Bonaparte,una dintre cele mai mari personalitati ale istoriei,un om cu un destin in care soarta a avut rolul sau, dar pe care Napoleon si l-a construit constient si tenace, in cea mai mare parte.Dotat cu inteligenta, ambitie,sete de cunoastere,venit dintr-o tara de "revolutionari" innascuti, corsicanul Buonaparte a devenit cel mai bun francez si a facut pentru tara lui tot ceea ce geniul sau l-a impins si determinat sa faca.

Si nu vreau sa ma refer la tranformarea Frantei in cea mai mare putere militara si politica europeana a timpului sau, ci la punerea bazelor solide pentru ceea ce Franta este si in prezent din punct de vedere al civilizatiei:un far mondial.

Il respect pe Napoleon pentru ca a contribuit efectiv la crearea marii opere de civilizatie care este codul civil, il respect pentru ca s-a ocupat de organizarea impecabila a imperiului sau, ca s-a gandit pana si la numerotarea imobilelor din Paris( de pe vremea lui numerele caselor descresc spre Sena, deci, daca esti in centrul orasului si nu stii unde e Sena, ia-te dupa numerele caselor),pentru incurajarea stiintelor(a luat cu el in expeditia din Egipt toata floarea oamenilor de stiinta ai vremii sale, inclusiv pe Champollion), a teatrului,a literaturii..A fost un sef militar de geniu care punea putin pret pe soldati,dar care pretuia curajul si sacrificiul in lupta.De aceea, "morocanosii" sai, soldatii sai, l-au iubit si au murit pentru el.

A murit in Sfanta Elena la 5 mai 1821, otravit lent cu arsenic, se pare, nu se stie de cine..A fost adus in Paris, in Domul Invalizilor, acolo unde si-a dorit sa fie pentru eternitate:"Je desire que mes cendres reposent aux bord de la Seine, au milieu de ce peuple francais que j'ai tant aime"...

3 comentarii:

Bibliotecaru spunea...

Asta cu "punea puţin preţ pe soldaţi" este în dimensiunea de acum a lucrurilor. Până de curând nici un mare strateg nu se gândea că nişte oameni mor pe câmpul de bătălie, esenţial era să aibă îndeajuns de mulţi oameni încât să câştige.

De altfel una din strategii era ceea cea s-ar numi acum "pionului otăvit", adică atragerea într-o capcană a armatei inamice prin sacrificarea unui grup de soldaţi. Cu cât cei rămaşi în viaţă erau mai puţin, cu atât prada de război se împărţea la mai puţini. În plus, preţul vieţii unui simplu soldat nu era prea mare. Rar astfel de războinici mureau de bătrâneţe.

Minodora Cliveti spunea...

Uiti ca sunt femeie.Multi ani l-am detestat pe Napoleon pentru razboaiele pe care le-a facut.Intre timp,am ajuns sa inteleg si, mai ales, dupa ce am citit multe despre el,l-am "iertat".

Bibliotecaru spunea...

Stimată doamnă,
Vorbim despre un paradox al istoriei. Deşi omul a evoluat în privinţa emotivităţii sale, a înţelegerii sale, a trăirilor sale sufleteşti, astfel încât astăzi compasiunea ne-a adus pe o nouă treaptă a solidarităţii şi compasiunii sociale, acele însuşiri negative ale fiinţei umane, cele care generează, până la urmă, tot ceea ce este rău în lume, nu numai că există în continuare, dar sunt fenomene amplificate. Numai departe de acum câteva zile am avut un popor întreg, prezent în stradă cu căţel, purcel şi drapel, manifestându-şi zgomotos şi efervescent bucuria că duşmanul lor a fost executat.

Moartea violentă în acea vreme nu era ceva atât de neobişnuit. Ghilotină, spânzurare, ocnă, tortura inchiziţiei, mizeria, foametea... mai ales foametea. Cam cum credeţi că ar fi putut să trăiască un soldat după ce venea de la război fără o mână... Pentru el ar fi fost mai cumplită viaţa decât moartea. Nici măcar cel care suferea nu avea o părere de rău despre sine, era o normalitate care se împlinea ca ceva "de la sine venit".

"Strategia" este ceva relativ.

Priviţi la cei din Afganistan. Nu sunt o armată organizată, nu au fabrici de armament, nu au tehnologie militară, nu au academii militare, nu au resurse... nu au nimic... şi totuşi ţin piept şi ruşilor şi NATO de câteva decenii. Nu e halucinant?

Tocmai scriam ieri...
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/05/total-general.html

Ce spune asta despre strategii marilor puteri militare? Vorbim totuşi despre întreg consumul României (cu tot cu averile uriaşe care s-au făcut între timp) de la Revoluţie încoace... pentru asasinarea unui om.

Şi săraci americani ies în stradă să se bucure pentru că nici măcar nu înţeleg ce i-a lovit în tot acest timp, habar nu au care este preţul răzbunării pentru că nu înţeleg cifre atât de mari.