luni, 28 aprilie 2014

Cadrul european de calitate pentru stagii este operational.

Va informez pe cei interesati ca a fost adoptat cadrul de calitate pentru stagii la nivel european.

Avand in vedere rata mare a somajului in randul tinerilor, in prezent fiind in Uniunea Europeana peste 5 milioane de tineri sub 25 de ani fara loc de munca, si tinand cont si de intrebarea pe care am adresat-o Comisiei Europene in martie 2013, care si-a luat angajamentul ca pana la sfarsitul anului 2013 va prezenta un cadru de calitate pentru stagii, consider ca aprobarea acestui cadru in martie 2014 va sprijini imbunatatirea conditiilor de munca si a continutului educational al stagiilor.

Comisia Europeana a lansat un program specific de sprijin sub forma de asistenta tehnica din partea Fondului Social European (FSE), pentru a ajuta statele membre sa instituie sisteme de stagii cu sprijin acordat de FSE, oferind consultanta strategica, operationala si politica autoritatilor nationale si regionale care preconizeaza instituirea unor noi sisteme de stagii sau modernizarea celor existente.

Statele membre pot utiliza fondurile structurale si de investitii europene, si anume Fondul social european si Fondul european de dezvoltare regionala, in perioada de programare 2014-2020, precum si Initiativa privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor, daca va fi cazul, in vederea cresterii numarului si a calitatii stagiilor, inclusiv prin parteneriate efective cu toate partile interesate relevante.

Principalul element al cadrului de calitate este acordul scris de stagiu care indica obiectivele educationale, conditiile de munca adecvate, drepturile si obligatiile, precum si o durata rezonabila a stagiilor. Stagiile de calitate aduc beneficii directe in ceea ce priveste productivitatea, imbunatatesc adaptarea la nevoile pietei muncii si promoveaza mobilitatea, in special prin reducerea costurilor pe care le implica cautarea si adaptarea atat pentru intreprinderi, cat si pentru stagiari.

Avand in vedere ca acest cadru nu prevede introducerea duratei stagiilor de formare remunerate in calculul pensiei finale, imi doresc ca autoritatile nationale impreuna cu partenerii sociali sa faca eforturile necesare pentru a-i ajuta pe tineri sa beneficieze de acest drept. Pe langa asigurarea respectarii depturilor si conditiilor de lucru a stagiarilor, inclusiv a a limitelor timpului de lucru maxim saptamanal, a perioadelor minime de repaus zilnic si saptamanal si, dupa caz, a drepturilor minime la concediul de odihna, dreptul de a avea asigurare de sanatate si de accident si dreptul la concediu medical, consider esential dreptul stagiarilor de a fi retribuiti pe perioada stagiului, ceea ce reprezenta practic o contributie pentru constituirea viitoarei lor pensii.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Articolul “O alta sesizare – de asta-data a Presedintelui Romaniei -, tot degeaba”, pe:
http://ascunzisuri-constitutionale.eu