miercuri, 29 decembrie 2010

Românca Angela Gheorghiu

La sfarsitul oricarui an e bine sa te gandesti la trecut si la viitor, nu numai la prezentul, care poate insemna cumparaturi, pregatiri pentru revelion, alte cadouri sau, dimpotriva, tristete ca astea toate nu ai cu ce sa le platesti.

Ce a fost 2010 pentru mine? Un an greu, penibil, in care m-am mirat, indignat,infuriat,un an in care am repetat de prea multe ori:"ne meritam soarta".Dar nu e momentul reprosurilor, totusi:reprosurile nu tin de cald sau de foame si nici nu dau solutii.Asa ca, in calitatea mea de simplu roman, salut plecarea iminenta a anului 2010 si astept cu incredere pe cel ce urmeaza.Pentru ca are semne bune, si unul foarte important pentru mine este aparitia in spatiul romanesc a Angelei Gheorghiu.
Femeia aceasta este cea mai mare soprana a acestor vremuri, este un om plin de personalitate, o minte sprintara, o fire hotarata, frumoasa ca un vis si modesta in sinceritatea ei.Este româncă până la ultima fibra a trupului si spiritului ei, este, simbolic, România insasi.Nu cea cu capul plecat(ca sa nu-l taie sabia), nu cea ne-deşteptată, ci aceea mandră de calitatile sale, mandră de destinul ei.

De aceea, pentru mine prezenta Angelei in ţara ei la sfarsitul acestui an greu e un semn bun, de sus, ca lucrurile se vor indrepta.Si chiar daca in 2011 România nu va fi privita cu consideratia si respectul cu care presedintele Obama o privea pe Angela cantand "Vissi d'arte", nu va fi onorata de marile puteri europene precum Angela a fost onorata de mai marii acestora, rămâne totuşi speranta si mândria noastră de români că lucrurile se pot indrepta.
"Nasc si la Moldova oameni"zicea cronicarul. Moldoveanca Angela Gheorghiu a dovedit-o pe deplin.Rămâne ca intreaga Românie să o dovedească.

La multi ani!

3 comentarii:

Bibliotecaru spunea...

Mi-aş fi dorit să am un comentariu strict pozitiv, dar nu pot să nu observ că toţi cei din lumea artei care au reuşit să devină cu adevărat personalităţi ale lumii... au căpătat celebritatea dincolo de graniţele ţării.
Mi se construieşte senzaţia diamantului în noroi. România pare să împiedice strălucirea talentelor reale ale lumii culturale, deşi, odată ieşite în străinătate, aceste talente adevărate nu au nici o problemă în a deveni adevărate vedete.

Ascultam ieri un fel de laudatio făcut de o televiziune românească la adresa lui Dragoş Bucur care joacă în nu ştiu ce film hollywoodian, alături de Colin Farrell. Să-mi fie cu iertare, dar avem în România sute de actori peste Colin Farrell, de ce ar trebui să fie Dragoş Bucur entuziast sau mulţumit că face acest lucru. Un singur motiv, faptul că jucând într-un film de Bollywood te vede o lume întreagă, într-un film de Buftea... cam nu.

Iată de ce privesc cu plăcere spre cariera doamnei Angela Gheorghiu, dar nu pot să nu mă gândesc şi la faptul că în România mai există câteva zeci de voci, cel puţin la fel de bune, pe care românii nu le apreciază la adevărata valoare numai pentru faptul că ele nu au plecat din ţară pentru a reveni ca vedete internaţionale. Tare mi-aş dori ca românii să spele noroiul care învăluie diamantele româneşti şi să le redea strălucirea lor adevărată. Tare mi-aş dori ca România să crească de la nivelul ţării care furnizează spaţiului european cerşetori, infractori şi prostituate la nivelul de furnizor de cultură.

Minodora Cliveti spunea...

Sigur, ai si dreptate in ceea ce priveste felul in care ne apreciem talentele. Dar Angela Gheorghiu nu are egal in lume, nu numai in Romania, este produsul unei scoli de canto de renume si al propriei sale ambitii, munci si sanse.Eu o iubesc si ma mandresc cu ea. Daca vei face un inventar al marilor voci romanesti din muzica lirica, scolite in Romania si slefuite pe marile scene ale lumii, vei gasi ca depasim cu mult media mondiala de "cantareti pe cap de locuitor".Nici macar un slogan ca acesta nu le da prin cap celor ce ne guverneaza, pentru a atrage studenti in Romania..Bine ca fluturam frunza verde pe TVR 1, facand reclama Romaniei catre romani..

Bibliotecaru spunea...

Depăşim media în viziunea celor de peste hotare, în România artiştii sunt umiliţi cât se poate de mult. Eu sunt curios dacă ministrul culturii cunoaşte numele a cinci soprane de la Opera Română, în afară de doamna Felicia Filip. Sunt 13 soprane numai la Opera din Bucureşti. Pe vremuri Bucureştii întindeau vedetelor lirice o şosea de flori în timp ce mergeau la pas cu birja, ziarele îşi disputau recenziile unei premiere...

În afară de TVR Cultural care dă, săptămânal, un spectacol de operă sau balet (la o oră ridicol de târzie, încât nici nu poţi să asculţi cumsecade pentru că altfel scoli vecinii, asta dacă reuşeşti să înfrunţi şi somnul de la miezul noăţii), nimeni nu promovează actul cultural românesc.