Traim intr-o tara democratica, membra a Consiliului Europei din 1993 si a Uniunii Europene din 2007,tara care a semnat si ratificat toate documentele internationale majore care privesc democratia si drepturile omului.
Avem o constitutie democratica, in pas cu cerintele UE,redactata de o comisie ai caror membri au reprezentat tot spectrul politic, la redactarea careia au participat toate mintile stralucite ale dreptului constitutional romanesc si care a primit girul organismelor internationale de specialitate.Imi amintesc ca in 2003 am fost "gazda" delegatiei Comisiei de la Venetia( cea mai inalta autoritate profesionala in materie legislativa din Europa).Condusa de secretarul general,dl Buquicchio,venita in Romania pentru a face un raport despre constitutia noastra,delegatia m-a "chestionat" in amanunt pe tema prevederilor constitutionale, ca intre juristi.Eram, cum am mai scris pe blog, membra in comisia speciala de revizuire a constitutiei.
Raportul Comisiei de la Venetia a subliniat caracterul profund democratic al actului nostru normativ suprem.
Ei bine,azi ne mai punem o data intrebarea pe care o tot punem de cand e dl Basescu presedinte:cui a folosit asta? Ce folos ca juristii europeni au dat ok constitutiei si, mai ales, principiilor sale? Unde era atunci dl Buda,presedintele pdl-ist al comisiei juridice a Camerei, jurist de meserie, care zice:"doi juristi, trei idei", evident in sens pejorativ,insultandu-si tagma profesionala? Pentru ca divergenta de pareri intre doi juristi este constructiva, cu o singura conditie:ca acestia sa fie de buna credinta.
Iar buna credinta este corespondentul juridic al "bunului simt" comun, acela pe care presedintele Basescu il va invoca in campania sa electorala.Si am o observatia cu privire la motto-ul anuntat al acestei campanii:"Vreau o Romanie de bun simt!".Observati diferenta fata de deja celebrul:"Sa traiti bine"? Eu interpretez asa:in 2004 fostul comandant de nava, obisnuit sa i se spuna"Sa traiti !", a facut o concesie poporului roman:i-a spus el acestuia"Sa traiti!".Ba, inca "Bine!".Era,orice s-ar spune, o urare,o dorinta,sau cel putin asa parea.Acum, dl Basescu s-a intarit 5 ani ca presedinte si ne spune ce vrea el.Deja, nu ne mai ureaza noua,poporului, nimic,ne notifica ceea ce vrea el.
Evident ca nu ne explica si ce inseamna in acceptiunea sa "bunul simt".Si aici s-ar putea ca punctul sau de vedere sa fie diferit de al nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu