Europarlamentar,avocata, deputata in perioada 2000-2008, membra a delegatiei Romaniei la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, primul roman presedinte al unei comisii APCE-Comisia pentru egalitate de sanse pentru femei si barbati, primul social democrat prim vice presedinte al grupului socialist din APCE. Raportor al Consiliului Europei:Rolul femeilor in prevenirea si combaterea conflictelor,Dreptul copiilor la luarea deciziilor care ii vizeaza, Femeile in inchisoare...
miercuri, 1 octombrie 2014
Scrisoarea trimisa membrilor comisiei REGI
Redau varianta in limba romana a scrisorii pe care am trimis-o in 50 de emailuri catre membri comisiei REGI a Parlamentului European in urma cu o saptamana.Astazi, aceasta comisie a dat aviz favorabil candidaturii Corinei Cretu.Ma bucur pentru Corina, pentru Romania, pentru Europa.
Stimată colegă,stimate coleg,
In calitate de fost membru al Parlamentului European în care am reprezentat România, am avut ocazia să o cunosc foarte bine și să colaborez cu Corina Crețu, membru desemnat al echipei Comisiei Europene conduse de J.C.Juncker.
Corina Cretu este un politician cunoscut și respectat în România, având o activitate profesională și politică bogată, cu realizări notabile.
Interesată în cel mai înalt grad de aderarea României la UE, Corina Crețu a fost desemnată drept observator la Parlamentul European în 2005, iar din 2007 a devenit membru al PE, vice președinte al grupului S& D și vice presedinte al PE nou ales în mai 2014.
Corina Crețu poate contribui în mod substanțial la buna funcționare a echipei conduse de J.C. Juncker , care și-a propus, între altele , să administreze mai coerent și coordonat fondurile europene, să găsească căi noi de folosire a acestor fonduri pentru crearea de locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, dar și să identifice mijloace mai potrivite pentru ca activitatea CE să fie mai vizibilă în rândurile milioanelor de cetățeni europeni.
CE are un rol esențial în guvernanța europeană,care implică, în mod fatal, instrumente și măsuri de ordin tehnic, rigide uneori și dificil de explicat.De aceea CE are nevoie de înțelegerea cetățenilor europeni,de acceptul acestora, de susținerea măsurilor impuse statelor membre, implicit oamenilor Europei.
CE trebuie să devină mai transparentă în explicarea deciziilor sale,care afectează uneori în mod negativ viețile cetățenilor UE. Nu intâmplător J.C. Juncker a declarat că iși dorește o echipă unită, cu o participare echilibrată a femeilor și bărbaților, o echipă formată din oameni diferiți,cu competențe variate,cu o bună susținere politică, caracterizați însă toți de spiritul european și încrederea în viitorul Uniunii.
Corina este un astfel de om. Ea posedă, în plus,experiența Parlamentului European,această instituție europeană fundamentală care emană de la cetățenii europeni și răspunde în fața cetățenilor. Această experiență este un argument solid și o o garanție puternică a îndeplinirii misiunii pe care președintele desemnat al CE și-a asumat-o în numele echipei sale: respectarea principiilor subsidiarității si proporționalității,măsuri coerente la nivel local, regional și național, întărirea UE în beneficiul și cu respectarea opiniei cetățenilor Europei.
De aceea vă recomand cu convingere excelenta candidatură a Corinei Crețu pentru viitoarea Comisie Europeană.
Minodora Cliveti
Fost membru al Parlamentului European
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu