Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei si barbaţi pe care o conduc, a iniţiat, la sfârşitul anului 2007, o propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în vederea asigurării protecţiei şi promovării reale a drepturilor victimelor violenţei în familie, precum şi pentru înlăturarea pericolului iminent şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute în cazul infracţiunilor de violenţă în familie.
Având în vedere amploarea fenomenului violenţei în familie, în iniţiativa legislativă au fost propuse soluţii pentru:
- includerea unor mijloace specifice de drept civil, respectiv a ordinului de protecţie;
- includerea ”ordinului de restricţie” printre mijloacele de drept penal;
- efcientizarea activităţii instituţiilor şi autorităţilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
Astfel:
- fostul soţ sau fosta soţie intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi în situaţia săvârşirii de acte de violenţă;
- instanţa judecătorească – secţia civila pentru cauze cu minori si de familie, poate dispune, în scopul protecţiei victimei violenţei în familie, în cazul în care a fost sesizată de cătrea aceasta, măsuri mergând pâna la evacuarea agresorului din locuinţă şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor aferente locuinţei şi familiei;
- cererile adresate instanţei sunt scutite de taxă de timbru;
- cererea poate fi introdusă de victimă sau reprezentantul legal ori în numele victimei de către procuror, reprezentantul Directiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau de către reprezentantul furnizorilor de servicii sociale din domeniu, cu acordul victimei;
- victimei violenţei în familie i se asigură asistenţă juridică obligatorie si gratuită, în condiţiile legii;
- organele de poliţe sunt obligate să intervină în cazul comiterii actului de violenţă în familie, la sesizarea victimei, vecinilor, a unui membru al familiei sau a oricărei persoane sau autorităţi, ori din oficiu;
- organele de poliţie au dreptul şi datoria să intre în locuinţă folosind chiar forţa în situaţia în care din locuinţă se aud strigăte de ajutor care indică un pericol pentru sănătatea sau viaţa unei persoane;
- organele de poliţie au obligaţia să asigure executarea măsurii dispuse de instanţă, precum şi de a supraveghea respectarea hotărârii acesteia;
- victimele violenţei în familie au dreptul la informare privind exercitarea drepturilor lor, această informare făcându-se de către toate instituţiile şi autorităţile implicate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
- victimele violenţie în familie au dreptul la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum si de asistenţă medicală gratuită;
- victimele violenţei în familie pot beneficia de gazduire temporară la familii de primire a acestora;
- agresorul este obligat să urmeze după caz programe speciale de consiliere psihologică şi de reintegrare socială;
- descentralizarea serviciilor sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
- crearea şi implementarea unui sistem de înregistrare şi raportare s management al cazurilor de violenţă în familie;
- crearea cadrului instituţional necesar fundamentării, elaborării, implementării, monitorizării şi evaluării politicilor, programelor şi strategiilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
Multumind organizatiilor non-guvernamentale pentru sprijinirea si asistarea in elaborarea noului proiect,solicit in continuare sprijinul societatii civile si al mass-media pentru ca acest proiect sa devina cat mai curand o lege clara si eficienta.
3 comentarii:
Va felicit pentru aceasta initiativa! In Romania sunt in continuare multe femei care sufera in tacere, pentru ca mentalitatile sunt permisive cu agresorul(fie el sot sau nu) iar autoritatile nu prea intervin. Poate odata introduse in lege responsabilitati clare, sa se schimbe ceva in abordarea acestor probleme.
buna ziua,
as dori sa va contactez pe email in legatura cu o problema. nu am gasit o adresa de contact. Imi puteti raspunde la adresa de email din acest comentariu.
va multumesc si va urez mult succes!
Ma bucur sa constat ca aveti o activitate parlamentara de exceptie, marturie stau initiativele pe care le-ati demarat. La aceasta cred ca experienta externa de la Consiliul Europei v-a fost de folos, mai ales in domeniul respectarii drepturilor omului, si in special a femeii.
Imi doresc sa apuc ziua in care institutiile statului isi vor face datoria, cand separatia puterilor in stat va fi respectata, cand Constitutia va fi cu adevarat "Legea fundamentala". Cand parlamentarii vor fi evaluati dupa activitatea desfasurata, nu dupa ce ar dori presa sau ONG-urile sa vada.
Din pacate ne aflam in etapa in care selectia superficiala operata de partide la nominalizari, precum si interferenta puterilor in stat produc confuzii grave in randul electoratului cu privire la: exercitarea drepturilor cetatenesti, democratia participativa, reprezentativitate, puterile statului.
Va doresc mult succes.
Trimiteți un comentariu